Fiecare întâlnire cu clienții mei aduce cu sine o poveste unică, dar uneori apar momente atât de revelatoare, încât devin lecții extrem de valoroase pentru noi toți.
Vreau să împărtășesc cu voi o astfel de poveste. Este o experiență care a demonstrat, încă o dată, cum funcționează legea dualității, în orice moment și în orice situație în viața fiecaruia dintre noi.
Clienta mea, o să-i spun Dana (am modificat numele, din motive de confidețialitate), a venit cu o frustrare care o măcina și îi consuma multă energie. De luni de zile, nu mai reușea să își țină evidența cheltuielilor la zi și să aibă ordine în aria financiară. Și nu pentru că nu avea timp sau nu știa cum, ci pentru că pur și simplu simțea o rezistență inexplicabilă. Cu cât își dorea mai mult „să se apuce odată”, cu atât creștea lupta interioară și judecata de sine că tot amâna un lucru atât de important.
Am observat că nu lipsa voinței sau a disciplinei era problema, pentru că a avut alte perioade din viața ei în care o făcea, ci mai degrabă, un conflict interior nerezolvat, care avea ecouri în prezent.
I-am reamintit un principiu de bază în Metoda Demartini® – Legea Dualității, care ne spune că întregul e format din opuse complementare. Un magnet are întotdeauna doi poli: plus și minus. Există haos și ordine, în egală măsură în viața noastră. Dacă aducem ordine într-o parte, se creează haos în altă parte a vieții noastre și fiecare ne servește. Ceea ce percepem ca fiind „dezordine” într-o arie a vieții, este de fapt echilibrat de o „ordine” într-o altă arie. Și atunci? Care era haosul pe care îl evita clienta în prezent?

Mintea noastră, ne protejează adesea de ceea ce percepe ca fiind mai dureros decât aparenta „problemă” cu care ne confruntăm.
Așa că am invitat-o să meargă cu mintea într-un moment viu din trecutul ei în care avea ordine perfectă în evidența cheltuielilor. S-a așezat în liniște, a închis ochii, a respirat adânc… și, dintr-o dată, au apărut lacrimile. Momentul pe care și l-a amintit era acela al despărțirii de fostul ei partener. Înainte de a merge fiecare pe drumul lui, a trebuit să-și regleze conturile și să-și facă ordine „perfectă” în evidențele financiare.
Fără să își dea seama, mintea ei făcuse o asociere profundă: dacă pun ordine în cheltuieli, pierd relația. Pentru mintea ei, ordinea în cheltuieli venea cu riscul unei noi despărțiri, haos în relația actuală de cuplu. Și astfel, o frică nevăzută o ținea blocată. Nu era despre bani. Era despre a-și proteja inima.
A fost un moment eliberator. A înțeles cauza reală din spatele amânării, aparent „inexplicabilă”, să își pună în ordine cheltuielile. A putut să vadă cum, de fapt, în tot acest timp, exista ordine în viața ei: în relația pe care o avea, în sprijinul partenerului, în liniștea interioară pe care o construise. Și-a dat seama că, în prezent, avea un partener stabil și iubitor, și că frica nu mai era relevantă.
A încetat să se mai judece pentru „dezordinea” financiară și a putut să-și mulțumească.
Legea Dualității este o lege fundamentală în Metoda Demartini® care spune simplu, că orice sistem material este format din 2 poli, egali și de sens opus, ca un magnet. Un pol încărcat pozitiv și un pol încărcat negativ. Nu putem avea ordine fără dezordine, câștig fără pierdere, plăcere fără durere. Însă atunci când privim suficient de adânc, vedem că în spatele fiecărei pierderi se ascunde un câștig.
Această poveste nu este doar despre experiența acestei cliente care și-a înțeles teama inconștientă. Este o invitație pentru oricine se simte blocat într-un tipar aparent irațional. Fie că este vorba de procrastinare, de relații tensionate sau de dificultăți în a atinge un obiectiv, în spatele fiecărui obstacol se află o lecție, o protecție și, mai ales, o ordine ascunsă.
Poate și tu amâni ceva de mult timp. Poate te judeci pentru lipsa de „ordine” într-un colț al vieții tale. Și totodată există posibilitatea ca ceea ce păstrezi nerezolvat să nu fie o slăbiciune, ci o protecție a minții tale de ceva din trecut.
Dar ce-ar fi să te oprești o clipă și să te întrebi: Unde este ordinea pe care nu o văd încă? Și te invit să cauți în cele 7 arii ale vieții (mental, vocațional, financiar, familial, social, fizic, spiritual).
